Leadership transformațional şi generația Z

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

A fi profesor în mileniul al III-lea este o misiune provocatoare, pentru toate cadrele didactice. Evoluția rapidă și dezvoltarea continuă a tehnologiei, impune cadrelor didactice să pregătească viitorii adulți pentru locuri de muncă neinventate încă, să le formeze competențe, abilități și atitudini pentru a se adapta unei societăți viitoare.

Pe lângă cunoștințele psihopedagogice pe care profesorii trebuie să le dețină, este necesar și un spirit analitic, intuitiv, flexibil, adaptabil care să preconizeze cerințele unei societăți viitoare, și care, să-i pregătească pe elevi în acest sens, este nevoie de originalitate, capacitate de motivare și determinare, diplomație, perseverență, control de sine. Toate aceste calități îl fac pe profesor să devină un...

lider transformațional.


Liderul trasformațional, conform lui Mielu Zlate, ,,lărgește și revitalizează interesele subordonaților, generează conștiință și acceptanță între subordonați în privința scopurilor organizației și îi motivează pe oameni să-și depășească interesele personale”[1].
În opinia lui Ioan-Ovidiu Pânișoară, leadeshipul transformațional ,,se focalizează pe nevoile și motivațiile oamenilor, încercând să-i sprijine pe aceștia să se manifeste la întregul potențial”[2].

Activitatea instructiv-educativă a cadrului didactic

se aseamănă cu activitatea de conducere

pentru că ambele sunt fenomene psihosociale complexe

care își doresc obținerea unor efecte pozitive

prin exercitarea unor acțiuni asupra psihicului uman.

Practicarea unui leadership transformațional de către profesor, atât în procesul instructiv-educativ, cât și în cel de atribuire a temelor pentru acasă prezintă o serie de avantaje:
  • creșterea performanțelor școlare,
  • creșterea motivației pentru învățare,
  • diminunarea conflictelor,
  • creșterea coeziunii grupului
  • dezvoltarea personală a elevilor.

La fel ca liderul transformațional, profesorul modern este nevoit să-și cunoască elevii, să le cunoască nevoile și interesele, să fie interesat de perfecționarea sa continuă și mai ales să aibă o pregătire suficientă în domeniul educației. Profesorul modern care îndeplinește aceste cerințe va ști cum să îmbine scopurile educative ale temelor pentru acasă cu cele care vizează dezvoltarea personală a elevului și va găsi modalități inedite de motivare a elevilor să-și efectueze temele pentru acasă.

În viziunea profesoarei Cathy Vatterott, cadrul didactic trebuie să fie capabil să creeze o nouă paradigmă a temelor pentru acasă. Această nouă paradigmă a temelor pentru acasă evidențiază capacitatea profesorului de a elabora teme de calitate, de le a diferenția, de a le verifica, de a renunța la notarea în catalog, de a folosi strategii de completare și de a stabili programe de sprijinire a elevilor în efectuarea temelor pentru acasă.[3]

Calitatea temelor pentru acasă poate fi măsurată prin prezența următoarelor elemente în sarcina temei pentru acasă:[4]
-    permite alegerea;
-    oferă elevilor posibilitatea de a personaliza temele pentru acasă;
-    permite elevilor împărtășirea unor informații despre viețile lor;
-    face apel la emoțiile, sentimentele și opiniile elevilor în legătură cu un anumit subiect;
-    oferă posibilitatea elevilor de a crea produse sau prezentări;

După cum se poate observa, elementele procesului de elaborare a temelor pentru acasă se află într-o relație de interdependență, nerespectarea unei cerințe are efecte asupra celorlalte.

Alfie Kohn, un critic al temelor pentru acasă, propune în cartea sa

,,The homework myth: Why our kids get too much of a bad thing”

trei modele de sarcini pentru acasă care pun accent pe calitate[5]:

a).  Activități care pot fi realizate acasă – spre exemplu realizarea unor experimente, a unor interviuri cu ajutorul părinților legate de experiențele acestora de viață, continuarea unor sarcini, începute în clasă, acasă. Toate aceste exemple de teme pentru acasă contribuie la crearea unei legături pozitive între școală și casă.

b). Activități familiale pe care nu le considerăm în mod normal drept sarcini pentru acasă – spre exemplu gătitul, cititul cu voce tare, vizionarea unor emisiuni educative sau căutarea unor informații împreună cu părinții pe internet. Aceste tipuri de activități contribuie la dezvoltarea emoțională, socială cât și intelectuală a elevilor. De asemenea, Alfie Kohn recomandă utilizarea de către copii a unor jurnale în care să reflecteze asupra activităților desfășurate împreună cu familia.

c). Cititul de cărți – această activitate îi ajută pe elevi să devină cititori profesioniști. De aceea, se recomandă ca profesorii să le acorde libertatea elevilor de a-și alege singuri cărțile în funcție de interesele și pasiunile lor. Această sarcină poate fi acordată și elevilor care nu știu încă să citească pentru că le pot citi părinții – stabilindu-se legături strânse între părinți și copii, dar pot fi folosite și cărți audio în cazul în care părinții nu dispun de timpul necesar pentru această activitate.
[1] Zlate, M. (2004). Management și leadership, Iași: Editura Polirom, pag. 199.
[2] Pânișoară, I. O. (2008). Comunicare eficientă, Iași: Editura Polirom, pag. 258
[3] Vatterott, C. (2009). Rethinking homework: Best practices that support diverse needs. Alexandria, VA: Association for Supervision and Curriculum Development, pag. 112.
[4] Vatterott, C. (2009). Rethinking homework: Best practices that support diverse needs. Alexandria, VA: Association for Supervision and Curriculum Development, pag. 94.
[5] Kohn, A. (2006). The homework myth: Why our kids get too much of of a bad thing, Philadelphia: Da Capro Press, pag. 56.


Cu drag,
Ancuța📚

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Îți mulțumim pentru că eşti alături de noi şi ne citeşti. Aşteptăm cu mare drag părerea ta. Scrie-ne!

 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...